Eu si ea

Au fost 2.

2 ce?

Doua intamplari, de fapt au fost mai multe dar le-am simplificat… nu trebuie sa stii tot, nu-I asa?

Mie trebuie sa-mi spui tot. Din cauza asta sunt aici. Ca sa stiu tot.

Ei bine, trebuie sa stii ca o data era iarna, era frig, eu eram in negru, el pictat. Eu eram  miercuri, el era un corb. Era intuneric, era frumos si rau. Era atat de rau pe cat era de frumos. Eu aveam un nu, el avea un gram. Eu nu stiam, eu nu vedeam decat negru, nu auzeam decat voci, iar ochii imi erau rosii si zambeam. Fara voia mea. El nu stiu ce vedea, speram pe mine, nu stiu ce auzea, imposibil pe mine. Dar asa era, cum iti spun acum. Atunci a fost una dintre cele mai frumoase nopti si cele mai rele.

Si ce s-a intamplat?

Nimic. Poate doar un lucru, dar in mare masura nimic. Am ajuns acasa cu zambetul pe fata si apoi am inceput sa plang. Sa plang pentru tot raul si toata frumusetea.  Dar el nu avea de unde sa stie. El nu ma cunostea, vezi tu… nu asa cum ar fi trebuit.  El nu stia multe lucruri si poate asa era mai bine. 

Ai incercat sa-I explici?

Oh, nu. Nu puteam. Ce aveam sa-I zic? Stii, sunt nebuna.

Si a doua?

A doua… a doua a fost la extrema celei prime. Era cald, atat de cald, era vara. Nu ma asteptam la nimic. Nici nu vroiam nimic dar poate cele mai bune lucruri vin pe neaspteptate… si incep sa cred asta..

Si acum?

Acum mi-e bine. Acum sunt bine. And when I miss him, I read the poem. And then I’m ok.

Cand ai fost cea mai fericita? Cand te-ai simtit cea mai fericita?

Fericita? Stii, spunea un poet francez”fericirea o auzi dupa zgomotul pe care il face plecand”. Am fost fericita.. cand am auzit ca am luat 10 la licenta. Am fost fericita cand mi-a spus ca sunt frumoasa, am fost fericita cand stateam pe jos in Piata mare din Sibiu. Am fost fericita cand am cazut de pe munte, am fost fericita cand mi-am dat seama cati oameni tin la mine si ma gandeam ca or gasi ei un motiv sa o faca… am fost fericita cand vroiam sa fiu fericita.

Dar cea mai nefericita? Sau e un subiect mult prea personal?

Cand stiam ca trebuie sa renunt.  Cand stiam ca daca nu renunt la un anumit lucru, urmeaza sa renunt la mine. Sau mai bine zis, cand am confruntat motivele pentru care trebuia sa renunt. A renunta e usor dar a constientiza ca trebuie sa renunti e al dracului de greu.

Crezi ca cine iti citeste blogul ajunge sa te cunoasca foarte bine?

E un risc pe care trebuie sa mi-l asum. Inainte era altfel, incercam sa nu vada nimeni.. acum am crescut… nu mai tin cont de multe lucruri, nu stiu daca e un lucru bun sau rau, dar nu o mai fac. Incerc sa nu fac pe nimeni sa sufere( imposibil), incerc sa nu mai imi fie rusine, sa nu mai dau vina pe altii dar nici sa ma crucific moi meme. Citesti si iti place, ma bucur. Citesti si nu iti place, asta e. nu scriu sa le fie altora bine, scriu sa-mi fie mie bine.  Accept sugestii, accept pareri dar nu accept o schimbare impusa.

De ce ti-e cel mai dor?

Acum? De cartea Extrem de tare si incredibil de aproape, pe care sper ca o voi recupera cat mai curand, de ai mei poate si un pic de el, dar la el e usor, I read the poem.

De ce faci asta?

Ca sa ma cunosc mai bine. Ca sa am siguranta in ceea ce ma priveste si ca sa nu uit. Am o obsesie cu uitarea. Nu vreau sa uit ca m-am infectat la deget cu un ac de cusut de la R. sau ca simt.

Ti se pare ciudat ce ti se intampla?

De cele mai multe ori, da.  Vad totul ca fiind ciudat, neobisnuit. De fapt, altfel nici nu mi-ar placea sa traiesc…. O fac intr-un mod ciudat, neobisnuit dar imi place.

Ce iti doresti?

Un mini cooper. Glumeam, oarecum. Sa am ocazia sa fac tot ce mi-am propus. Sa invat, sa evoluez, sa ma simt bine, sa simt! Nu toti oamenii isi doresc asta?