Patul lui L.

Am ajuns acasa. Acum stau in patul lui L. Ca atunci. Ca acum aproape un 1 an. Cand simteam ca se prabuseste totul. Cand stiam ca va veni sfarsitul. Acela fiind doar inceputul sfarsitului. Cum am ajuns aici? De ce acum stau in patul lui L? Pentru ca e simplu. E simplu ca am fugit de cine nu trebuie si am ramas cand nu trebuia. Si el acum fuge. Si ea fuge. Toti fugim de noi insine si de ei. Vreau liniste si nimic. Vreau sa fiu luata in brate,o doza sanatoasa de plans si apoi sa imi continui viata. Acum simt iar sfarsitul. Dar sub alta forma. Ma cunosc prea bine iar rabdare nu mai am. Asa ca fug. Prin ploaie,printre nori. Si dau de mine. Ma vad cu machiajul intins,cersind o imbratisare,cersind liniste... Sunt in patul lui L. ,cu asternuturile lui albe. Nu suport asternuturile albe. Sa nu ma sune mama. Sa nu ma sune tata. Sa nu ma sune acum. Acum sunt doar eu cu mine. Nici muzica nu e. Vreau ceai. Haotic. Cum a spus G. randuri fara sens.