Trag de aceasta cafea de parca ar fi ultima pe care o beau. E un frig in mine si-as dori sa-mi iau toate hainele, sa ma duc la munca invelita si imbracata cu toate hainele. Cand un strain inceteaza de a mai fi un strain?
In bucatarie, cafeaua striga dupa mine, ar vrea niste cani de cafea tovarase dimineata. Nu sunt eu de vina ca doar eu ma trezesc devreme. Sau poate sunt. Dar uneori, mai pregatesc cateva cafele in plus dintr-o dorinta interioara de nimeni stiuta.
Nu mai alerg, nu mai caut. Ma odihnesc, impreuna cu o angoasa greu de definit. Ma odihnesc? Nu. Doar stau. Odihna nu mai am, nici plictiseala dar poate e bine asa, sau nu. Accept pareri, am renuntat la vehementa, la certitudine. Am renuntat sa mai caut raspunsuri, sa mai trag de oameni, sa le cer scuze.
Parca nici dor nu mai am. Decat nevoi. Dar sunt nevoi normale, asa ca trebuie sa fie bine. Sa fac sa fie bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu