tinkerbell

Am pierdut multe lucruri, de la multi oameni... lucruri ce-mi erau dragi.. inele, cercei, bratari... si cand am observat ca nu le mai am, am suferit la propriu, de frica sa nu fie un semn, de frica sa nu pierd si oamenii. dar nu stiu cum se face ca oamenii nu i-am pierdut. in ciuda celorlalte pierderi. si daca am grija, ii pastrez. sunt putini, ce-i adevarat dar sunt reali si desi se mai schimba relatia pe care am avut-o cu ei, au ramas. E normal, daca vrei poti sa faci fata pierderii... am facut fata pierderii, sentimentului acut de sufocare de parca fara acel ceva esti pierdut. dar te regasesti pe tine. eu m-am regasit dupa o pierdere importanta: m-am regasit iertatoare si capabila sa infrunt multe lucruri. da. sunt capabila. sunt capabila sa iert, sunt capabila sa nu mai am crize, sunt capabila pana sa si iubesc, desi pana de curand nu credeam asa. e benefic pana si un sentiment de inceput, pana si entuziasmul pe care il privesti uitandu-te la bricheta pe care o ai de la el. stii ca inca mai poti sa simti. nu-i nimic mai minunat decat a simti ceva. incerc doar sa nu-mi las frica sa acapareze tot, cum s-a mai intamplat. si am invatat mai presus de orice sa pastrez. sa pastrez amintiri, sa pastrez lucruri si sa pastrez oameni. stiu ce gandesc, o vad, o simt, o si aud. dar imi sunteti dragi si va iert pentru ca voi nu ati invatat, voi nu stiti si mai ales pentru ca nici eu nu sunt perfecta. si cateodata ma ia o iubire de oameni incat i-as lua in brate. le-as spune ca mi-s dragi desi nu-i cunosc. dar ma fac eu mare si salvez lumea si ca sa ii fac pe plac si lui, ma transform in tinkerbell.