Just like that

De mult nu am mai intalnit o persoana care sa-mi fie egala ( nu ma cred nici superioara, nici inferioara). Ma refer doar la faptul ca nu am intalnit persoana care sa fie pe aceeasi linie cu mine, in materie de principii, de muzica, de filme, de passe le temps. Poate nici nu exista, poate nici nu am intalnit vreodata ci au fost doar niste iluzii. Partea buna este ca exista evolutie. Ca poate am educat si am fost educata la randul meu. Dar nu pot sa nu ma gandesc "oare cum ar fi". Simt nevoia sa fac anumite referinte cand vorbesc despre acest subiect pentru ca nu as vrea sa fiu inteleasa gresit. Nu vorbesc despre un "el" sau o "ea", vorbesc despre un om. Si scrisesem mai demult o poezie cu Aduce-ti-mi un om. Vreau sa vad un om. Eram curioasa sa vad cum arata, cum vorbeste si cum gandeste o specie pe cale de disparitie. Si recunosc ca am ajuns cinica, ca am ajuns sa nu-mi pese. Cateodata ma simt o pustoaica de 12 ani iar uneori o femeie de 38 ani ( concret) din filmele alb negru din anii '60. cateodata ma simt precum un hippie, care ar pleca sa salveze lumea sau uneori o punkista ce i-ar omori pe toti, rugandu-se sa fie anarhie. Dar e bine si e rau, ca orice lucru in lume, cu tara aceasta de care m-am saturat sa vorbesc dar care cred eu, merita salvata, cu oamenii ce alearga non stop si nu stau 10 minute sa respire, sa numere pana la 10 si sa se uite in jur, poate si sa se intrebe : "ce dracu caut eu aici?" Fara doar si poate, ar fugi si mai mult, eu una stiu ca as face-o. Mi-e greu sa-mi gasesc locul, ma simt o nomada ( cum mi-a zis si A.), stiind ca m-am mutat de prea multe ori intr-un an si tot trebuie sa o mai fac. Am mai zis-o si o mai zic: un pic de stabilitate, oameni buni. Parca asta e tot ce-mi doresc.
Dar ma vad iar intr-un haos de zile mari, cand nevoia mea de singuratate creste din ce in ce mai mult.