timpul

eu pe un scaun...el pe celalalt...
masa era intre noi...
ne jucam mereu dar vroiam doar sa stiu ca e acolo...
sa-l cunosc...si sa-i vad fata...
ne vedeam mereu la aceeasi masa....pe acelasi scaun...
si ma ierta mereu pentru intarzierile mele...
dar eu nu!eu nu ma iertam pentru ca uitam de el!
eu intram in criza...eram obsedata sa stiu ca ma voi juca si ca ma va asculta...
asa ca ii spuneam mereu cand ne vom bea ceaiul impreuna...cand se va uita la mine cum invat, cand plang asa cum eu ma uitam la copiii dupa strada jucandu-se si ei...
eu il rugam sa mai stea putin sau sa plece mai repede dar de fiecare data se incrunta la mine si-mi spunea ca el face doar ce vrea si ce trebuie...ca asa e el:conservator!
pana cand intr-o zi...nu a mai venit si am intrat in criza...am dat anunt la ziar si am intrebat pe toti..."a disparut timpul" "ati vazut cumva timpul?"...pana cand intr-o zi s-a intors dupa ce eu il asteptasem timp de un an la acelasi scaun ,la aceeasi masa si mi-a spus ca ar fi mai bine sa ne vedem mai rar...sa fiu interesata si de dimensiunea spatiului nu numai a timpului...si din momentul acela eu nu am mai putut dormi cu ceas in camera...