Am ajuns. Mi-am luat o cafea si am cautat un loc. A inceput ploaia. Toate scaunele erau ude. Ne-am adapostit si am asteptat cuminti sa inceteze. Incepuse concertul. Nu era un impediment ploaia. S-a oprit si cu ultimele servetele ( vreo 3 la numar am incercat sa stergem 3 scaune). Ne-am asezat.
M-am lasat acolo. Am impresia ca acum va scriu de pe scaun. Atat de multa liniste nu am mai simtit de mult. Parca nimic nu ma putea atinge. Ma dizolvasem. Eram printre note, sunete si emotii. Am ignorat frigul si ploaia pentru ca muzica era acolo iar muzica face minuni. Nu degeaba vreau sa fac art therapy. La 10 a intrat Terence Blanchard si E-Collective. Wow. Nu am putut pleca. Scaunul ma tinea legata iar sunetele isi facusera culcus in mine. Cum sa plec? A fost extraordinar. Atat de multa energie, combinatii de sunete si pasiune. TOTUL era acolo. Nu ma interesa de foame, sete, nevoia de a fuma. Ma pierdusem complet. Cea de-a doua zi, in cadrul Festivalului de Jazz de la Bucuresti, mi-a adus doar un zambet imens pe fata si nici acum la cafea, dimineata, parca nu vrea sa dispara.
Va recomand cu toata caldura sa lasati jazz-ul sa va curete, sa va linisteasca, sa va energizeze si sa va pierdeti in el. A te pierde in jazz e unul din cele mai minunate lucruri pe care noi le putem face. Mai urmeaza trei zile de festival. Ar fi pacat sa nu ajungeti macar o zi. Pur experimental, daca vreti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu