Cersetorul de cafea

Azi m-am trezit foarte devreme. poate dintr-o pofta de viata sau pofta de citit, pana la urma parca sunt sinonime. M-am trezit cu cersetorul de cafea in brate, cu o cana mare de cafea( azi mi-a iesit senzationala) si cu un stranut ( frica mi-era ca voi da toata cafeaua pe mine sau pe carte).  Si in mod inevitabil m-am gandit la el ( caci de la el am cartea) si mi-a trecut. ( Imi place cand exista o persoana cu o imagine intacta, ideala. O persoana de care am fost indragostita fara doar si poate dar de care nu am avut cum sa ma satur sau sa fiu suparata. e un bine in nostalgia respectiva ce ma face sa visez si sa sper).
Iar am facut mii de paranteze, parca uitand de la ce am pornit. Emil Brumaru scrie, din punctul meu de vedere, cu cafea, din cafea si pe cafea, vrand sa scrie o poezie "cana", dar nu izbuteste. Ii inteleg aceasta fascinatie fata de obiectul "cana". Daca as putea mi-as lua mii de cani, diferite modele, diferite mesaje si le-as folosi in functie de stare. Cana mea sigur i-ar fi placut ( cel putin una din ele) caci e mare ( asa cum obisnuieste el sa-si bea cafeaua, dintr-o cana mare), e cu fluturasi si e calma. E genul de cana puternica ce e in stare sa sustina intensitatea cafelei si intensitatea zilei ce va urma. E cana de care m-am indragostit la prima vedere ( cum se mai intampla si cu unii oameni, putini din pacate, pe care i-as lua acasa si as sta de vorba cu ei ore in sir, a nu se intelege barbati, ci doar oameni). E genul de cana pe care nu ai lasa-o intr-un colt sa se usuce fara lichid. La Emil Brumaru imi place si stilul uneori fara perdea, folosind cuvinte stiute si para-stiute de oameni, dar nefolosite dintr-o falsa pudoare.
Cersetorul de cafea este o carte pe care e musai sa o citesti cu o cana mare de cafea alaturi altfel, nu va avea nici un efect.
"Îmi place, dimineaţa, cum mă scol şi-mi fac o ceaşcă mare de teracotă cu cafea, fără a vedea oameni, să intru în lectură. Dacă zăresc cumva pe tăică-meu, s-a dus dracului tot farmecul. Nevasta mi-o acopăr c-o pătură."