O stare de rau, de amorteala, de deznadejde ( poate). O stare in care nu stiu unde ma aflu, nu stiu ce vreau, cu atat mai putin cum sa procedez. O raceala, o febra, poate si o ameteala. Ar fi fost bun un mac, confectionat din petale de maci, un ceai relaxant si o patura calduroasa. I. a facut ce stie ea mai bine, sa ma certe iar apoi sa ma imbratiseze. Cu toate ca au schimbat postul, cu toate ca am oamenii mei la care tin nespus, cu toate ca traiesc, uneori in momente de genu as vrea mai mult. E uman. Nu pot sa ma abtin. Nu pot sa nu ma gandesc cum ar fi... Adevarul e ca decat sa minti, iar cunoscatorii stiu. Am ajuns in punctul in care nu-mi mai pasa cine citeste ce scriu, caci e haos, nu-mi pasa daca le place sau nu, caci e haos, nu-mi pasa, caci e haos. E rupere si tot ce stiu e ca nu mai am rabdare, nu mai am timp si nu mai am ordine, caci e haos. Si poate oamenii spun adevarul numai cand delireaza, eu il spun cand am o zi proasta sau cand mi-e rau, sau poate cand sunt prea obosita, si il spun crud, fara metafore, fara frumusete, crud si taios dar tot am impresia ca poate va fi bine. Daca ati stii, ati fugi. Ati pleca, ati parasi lumea asta frumoasa. Cum spunea cineva, cum ti-ai permis, natangule sa ajungi in aceasta minunata, in aceasta spurcata lume?
Si as intreba dar mi-e frica de raspuns. E ca si cum mi-ar fi frica de ploi, ca m-am obisnuit cu un teren arid.
Iar vorbesti de una singura?
Hei, sunt la munca, mi-e rau si vb iar cu mine. Cu mine am cele mai lungi conversatii si cele mai ciudate. Cu mine, mi-e greu si mi-e bine, cu mine..pe mine pot sa ma distrug. Dar nu o mai fac. Evoluez, o fac incet, cu pasii melcului iutila, dar a fost bine. Imi place starea pe care mi-o cauzeaza uneori unii oamenii sau unele lucruri, imi place zambetul si imi plac imbratisarile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu