asa...e extraordinar cand stai sa te gandesti la o persoana si zambesti in mod inconstient...ca un copil visand...m-am trezit acum ceva timp.eram in 117(vestitul autobuz 117 pe care il iubeam si il uram deopotriva)ma duceam acasa si am zambit gandindu-ma la o persoana si probabil ca a fost un zambet mai larg caci oamenii au inceput sa se uite foart ciudat la mine ..dar sentimentul mie imi placea...ca doar o amintire a unui cuvant sau un detaliu fizic pe mine ma facea sa zambesc...nu am mai zambit de mult asa...poate ca nici nu mai pot pentru ca am tendinta de a critica mult prea mare,pentru ca e din ce in ce mai greu sa fiu chill,pentru ca am niste asteptari monstruoase(ca florile ce-ti mananca creierul tu vrand doar sa le mirosi),ca am un ideal ceea ce nu e bine...fericirea o recunosti dupa zgomotul pe care il face plecand....un poet francez a spus-o...genial..asa e de fiecare data numai ca atunci cand esti fericit pe moment esti energic,ai atata adrenalina in sange incat ai vrea sa faci toate lucrurile posibile dar mai ales pe cele imposibile...ce-i atat de grav in a-ti spune ca ti-e dor?marea mea problema e ca mie mi se face foarte repede dor de chestii!plus ca eu vreau sa fac atat de multe chestii incat sunt ferm convinsa ca o sa mor cu regrete...sper sa nu..dar...tare ma sperie acest gand...
cum observam azi oamenii,in parc?
RăspundețiȘtergerelucrul asta.peste ani.te va face sa zambesti asa cum ai zambit,odata in 117 :)